Newsletter săptămânal despre Sports Business/ Business Sportiv – Editia 113.

  1. Banca Transilvania devine Partener Oficial de cursă al echipei McLaren din Formula 1, în cadrul Marelui Premiu al Ungariei 2025. În timpul cursei, piloții Lando Norris și Oscar Piastri vor purta siglele BT și Mastercard pe cască.
  2. Denis Alibec devine unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din SuperLiga României. Atacantul a acceptat oferta FCSB: salariu de 300.000 de euro pe an și bonus de 250.000 pentru calificarea în grupa principală Conference League ori Europa League sau bonus de 650.000 pentru calificarea pe tabloul principal al Champions League.
  3. Chelsea a primit 7.000.000 de euro după ce a câștigat Conference League (4-1 în finală cu Real Betis Sevilia). În total, clubul londonez a încasat 17.700.000 de euro din premii de la UEFA în urma rezultatelor din această campanie europeană.
  4. La turneul de Grand Slam de la Roland Garros (25 mai – 8 iunie) se vor acorda premii totale de 56.352.000 de euro, cu 2.880.000 mai mari decât anul trecut. Jucătoarele vor fi recompensate în mod egal cu jucătorii, câștigătorul/câștigătoarea French Open 2025 urmând să primească 2.550.000 de euro.
  5. Top 10 al celor mai urmărite meciuri intercluburi în România în 2025 este format în întregime din jocuri disputate de FCSB. Partida cu cel mai mare rating (10,7%, calculat pe publicul cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, la nivel național) este FCSB vs Manchester United 0-2, din faza principală a Europa League.
  6. Saran Media, care are un acord cu Pro TV, a achiziționat drepturile de televizare pentru meciurile din Premier League în următoarele trei sezoane. Potrivit Golazo, agenția media a plătit minim 10.000.000 de euro pe sezon, partidele urmând să fie transmise exlusiv online, pe Voyo.
  7. Logo-ul Vodafone va apărea pe tricourile Borussiei Dortmund din sezonul viitor. Contractul de sponsorizare are durata de 5 ani, operatorul din industria telecomunicațiilor urmând să plătească 30.000.000 de euro pe an.
  8. FIFA intenționează să folosească un sistem de prețuri dinamice pentru bilete la meciurile de la Cupa Mondială 2026. Astfel, valoarea tichetelor de acces pe stadioanele din SUA, Canada și Mexic se va stabili în funcție de cerere. Un asemenea sistem a fost folosit de americani la SuperBowl, prețul mediu al unui tichet fiind de 6.900 de dolari.
  9. Franciza New York Liberty, din Women’s National Basketball Association (WNBA), a fost evaluată la 450.000.000 de dolari, după ce un grup de investitori a achiziționat 20% din acțiuni. Proprietara Clara Wu Tsai este de părere că echipa pe care o deține poate deveni prima din sportul feminin care să valoreze un  miliard de dolari, până în 2035.
  10. FCSB a adunat cei mai mulți spectatori pe teren propriu în ediția 2024-2025 a SuperLigii. La meciurile de acasă ale campioanei au venit în total 313.295 de fani. Podiumul celor mai bune asistențe  este completat de Rapid (223.479) și de Dinamo (214.043).

Powered by Sports Business Academy

Citeste si stirile de saptamana trecuta.

#SUNTEMSPORT #SportsBusiness #BusinessSportiv #SportsMarketing #MarketingSportiv

Articolul precedentSports Business Drops #112
Articolul următorSports Business Drops #114
Cristian Gheorghe
A fost timp de aproape 6 ani (2006-2012) Director Executiv la Sportul Studențesc, iar începând cu 2012 s-a mutat in zona comerciala pe poziția de Country Sales Manager la Sport Evolution Group (SEG Team), liderul pieței de marketing sportiv din Romania. In 2020 are loc preluarea de catre eAd, compania care detine drepturile de transmitere pentru SuperLiga Romania si liderul pietei de profil in zona de media, continuând sa gestioneze drepturile de marketing pentru zona de stadioane. In cei peste 12 ani de activitate a acoperit peste 1456 de evenimente la nivel national( SuperLiga, Cupa României si Echipa Naționala a României), dar si Champions League, Europa League si Conference League pe zona de fotbal. In activitatea sa a reușit sa asigure in mod exclusiv expunerea brandurilor romanești la nivel international: World Women's Handball Championship Japan 2019, EuroBasket 2017, EHF Champions League si UEFA Champions League Qualifications. Este recunoscut pentru promovarea sportului școlar prin competiții ca Olimpiada Liceelor McDonalds(2012 - 2020), Alege Jucăria!( + 3500 de participanti/editie), Player Escort World Cup Brazil 2014 si Player Escort World Cup Russia 2018. Este inițiatorul primei scoli de marketing sportiv in Academia de Studii Economice, prima academie dedicata profesioniștilor si iubitorilor sportului - Sports Business Academy(2015) si este co-autor al manualului de Marketing Sportiv. Pentru proiectele sale unice din sport a fost inclus in "Introducere in Marketing", de Philip Kotler si Gary Armstrong( 2014).