De multe ori in viata ne punem bariere, suntem complexati de lipsurile noastre. Din copilarie ni s-a spus ca suntem egali, frumosi si inteligenti. In realitate cum ai implinit 6-7 ani si mergi la scoala incepi sa vezi diferentele; colegul tau de banca are un penar frumos, are adidasi de firma, creioane de coloarat sau un ghiozdan mai frumos.
In timp ce pe unii parintii ii sustin, pe altii ii obliga sa se descurce. In timp penarul se transforma in bani de buzunar iar ghiozdanul in masina personala.
Ajuns adult te confrunti cu prima bariera ticaloasa pe care ti-a impus-o viata si cu care ai fost mintit, ti s-a spus ca suntem egali. Si suntem egali dar la atribute care nu pot fi cuantificate. La restul, adica la tot ceea ce este cuantificabil, nu suntem egali niciodata. Si ai mai invatat la 18 ani ca niciodata nu poti sa depasesti o masina cand esti in tramvai, decat daca ironia vietii masina sta pe loc.
Bariera a crescut in mintea ta si stii bine ca nu poti sa faci ceea ce visezi pentru ca nu ai conditii.
Dar ce faci cand o rafala de vant puternica te prinde la o plimbare pe strada? Da, continui sa mergi! Chiar daca respiri si te misti greu, continui sa mergi fara sa te gandesti ca ceva te poate lovi, iar la final tot ajungi la destinatie.
Daca Henry Coanda sau altii ca el nu renuntau la barierele propri, astazi inca mai mergeam doar pe apa sau uscat. Si ce ironie, avionul trebuie sa se lupte cu vantul tot timpul cand decoleaza pentru a ajunge pe traiectoria dorita.
Tu cand decolezi?
