Mike Tyson este primul sportiv cu care am crescut si l-am simtit ca pe un brand. Era exact la trecerea intre cele doua lumi(comuniste si capitaliste) cand imaginea lui trona pe o pereche de pantaloni scurti.
Stiam doar ca este un mare boxer si ca il cheama Mike Tyson. Mai apoi, am asistat la diferite momente ale vietii lui prin intermediul stirilor si meciurilor, parea un om care face greseala dupa greseala.
In imaginea mea si cred ca in cea publica, Mike Tyson era un om rudimentar, agresiv, un golan american de prin ghetou. Poarta aceasta stampila publica de bad boy cu probleme la mandarda.
Timpul a trecut si din cand in cand am mai citit cate ceva legat de el. In mare parte stiam ca a facut puscarie pentru viol si ca a dat de fundul sacului.
Viata face multe surprize si din acest motiv nu este bine sa iti dai cu parerea doar in baza informatiilor din media. Trist, dar parca este din ce in ce mai real in zilele noastre. Intr-una dintre duminicile trecute, pe HBO, il revad pe Mike Tyson pe o scena. Imi era neclar, nu stiam ce cauta un om rudimentar pe scena.
Bazandu-se pe un show de lumini, sunete si imagini video, “rudimentarul” Mike Tyson m-a tinut in fata ecranului cu gura deschisa aproape 2 ore, am fost sedus. Un om pe care societatea l-a pierdut si opinia publica l-a distrus, a revenit apoteotic. Cu ce? Cu un show care are la baza stand up.
Incredibil, dar este talentat. Este carismatic, credibil, real. Pare un produs de marketing.
Cu umor, povesteste fiecare moment important al vietii sale. Cu cuvinele sale, gestica si multa carisma, Mike Tyson devine un superman media. Daca pana acum nu as fi alergat sa iau un autograf, dupa acest show, mi-as dori sa am un poster cu el.
Secunda cu secunda, printre glume, despica fiecare greseala, fiecare lucru nedrept din viata lui si isi recunoaste pacatele. Este un show in stil american.
Motivant, exuberant, energizant, as fi dat multi bani sa fiu acolo.
Ideea acestui format video a fost a lui MIKE TYSON.
De vazut pe HBO, de descarcat, de cumparat, de reurmarit: MIKE TYSON: UNDISPUTED TRUTH