Newsletter săptămânal despre Sports Business/ Business Sportiv – Editia 176.

  1. Echipa de baschet Los Angeles Lakers a fost preluată de oamenii de afaceri Josh Kushner și Bob Iger pentru suma record de 12,5 miliarde de dolari. Este cea mai scumpă achiziție din istoria sportului mondial. Fostul proprietar, Mark Walter, cumpărase franciza în 2015 cu aproximativ 10 miliarde de dolari.
  2. Calificarea în play-off-ul Europa League îi asigură Universității Craiova 3.870.000 de euro în scenariul negativ în care va fi eliminată în această fază și va ajunge pe tabloul principal al Conference League. În cazul calificării în grupa unică din Europa League, clubul din Bănie va încasa garantat 4.310.000 de euro de la UEFA.
  3. O cutie unicat cu carduri sportive semnate de Michael Jordan la debutul în NBA a fost vândută la licitație cu 1.480.000 de dolari de compania Upper Deck. În primele șase luni ale acestui an, colecționarii au cheltuit peste 68.000.000 de dolari pe carduri cu autograful starului.
  4. FIFA intenționează să vândă drepturile TV pentru edițiile din 2030 și 2034 ale Cupei Mondiale cu pauze de hidratare garantate, indiferent de condițiile meteorologice. Potrivit Bloomberg, postul de televiziune american Fox și-a acoperit cheltuielile cu achiziționarea drepturilor pentru CM 2026 (485.000.000 de dolari) numai cu veniturile din publicitatea difuzată în timpul acestor pauze (500.000.000 de dolari).
  5. Paris Saint-Germain, câștigătoarea Champions League, a câștigat și Supercupa Europei după 2-1 cu  Aston Villa, câștigătoarea Europa League, și a încasat 5.000.000 de euro de la UEFA. Învinsa a luat cu 1.000.000 de euro mai puțin. PSG a primit 145.500.000 de euro în urma campaniei europene din sezonul precedent.
  6. Cele trei nou-promovate în Premier League, Coventry City, Ipswich Town și Hull City, au investit împreună în această vară peste 260.000.000 de euro în transferuri. Ipswich a cheltuit cel mai mult, 127.850.000 de euro. „Albaștrii” au adus zece jucători, cea mai scumpă achiziție fiind Emersonn (28.000.000 de euro), atacant brazilian de 21 de ani venit de la Toulouse.
  7. Trendyol va deveni Official Online Marketplace Partner al clubului Manchester City. În cadrul acestei asocieri, platforma de e-commerce va colabora cu echipa de fotbal pentru a crea conținut și campanii dedicate, beneficiind totodată de prezență pe platformele digitale și de social media ale grupării, precum și de branding pe Stadionul Etihad.
  8. Arsenal și Emirates au prelungit până în 2033 colaborarea inițiată în urmă cu 20 de ani, pentru 70.000.000 de lire sterline pe an. Vechiul acord era de 50.000.000 de lire sterline pe an, compania de transport aerian fiind de acord să plătească mai mult după ce „tunarii” au câștigat Premier League 2026-2027.
  9. Primăria Sectorului 2 și-a înființat propriul club sportiv, CS Oxigen București. Inițiativa își propune să atragă 10.000 de copii și tineri către sport, având la start șase secții: fotbal, baschet, tenis de masă, șah, atletism și box. În viitor, sunt luate în calcul alte două discipline: handbal și volei. Proiectul prevede și modernizarea fostei baze sportive a celor de la Juventus București, cu o investiție de până la 15.000.000 de euro.
  10. WNBA, liga feminină de baschet nord-americană, a ajuns la o  medie de 756.000 de telespectatori pe meci în acest an, cu 15% mai mulți decât în 2025. Caitlin Clark a jucat în cele mai urmărite zece transmisiuni TV ale ligii din 2000 până în prezent. Cel mai recent meci cu audiență impresionantă a fost Indiana Fever vs Minnesota Lynx (scor 100-108), din 2 august, care a fost vizionat, în medie, de 2.520.000 de telespectatori pe ABC.
  11. Sala Polivalentă „Danubius Arena“ din Tulcea, a cărei construcție a costat 25.000.000 de euro, a fost inaugurată cu ocazia meciului de fete România U18 vs Azerbaidjan U18 (81-55). Jocul a fost urmărit de 4.341 de spectatori, cea mai mare asistenţă consemnată vreodată la o partidă feminină de baschet juvenil găzduită în România. Naționala „tricoloră” a ajuns ulterior până în finala turneului, pe care a pierdut-o în fața Israelului (66-85).

Powered by Sports Business Academy

Citeste si stirile de saptamana trecuta.

#SUNTEMSPORT #SportsBusiness #BusinessSportiv #SportsMarketing

Articolul precedentSports Business Drops #175
Articolul următorSports Business Drops #177
Cristian Gheorghe
A fost timp de aproape 6 ani (2006-2012) Director Executiv la Sportul Studențesc, iar începând cu 2012 s-a mutat in zona comerciala pe poziția de Country Sales Manager la Sport Evolution Group (SEG Team), liderul pieței de marketing sportiv din Romania. In 2020 are loc preluarea de catre eAd, compania care detine drepturile de transmitere pentru SuperLiga Romania si liderul pietei de profil in zona de media, continuând sa gestioneze drepturile de marketing pentru zona de stadioane. In cei peste 12 ani de activitate a acoperit peste 1456 de evenimente la nivel national( SuperLiga, Cupa României si Echipa Naționala a României), dar si Champions League, Europa League si Conference League pe zona de fotbal. In activitatea sa a reușit sa asigure in mod exclusiv expunerea brandurilor romanești la nivel international: World Women's Handball Championship Japan 2019, EuroBasket 2017, EHF Champions League si UEFA Champions League Qualifications. Este recunoscut pentru promovarea sportului școlar prin competiții ca Olimpiada Liceelor McDonalds(2012 - 2020), Alege Jucăria!( + 3500 de participanti/editie), Player Escort World Cup Brazil 2014 si Player Escort World Cup Russia 2018. Este inițiatorul primei scoli de marketing sportiv in Academia de Studii Economice, prima academie dedicata profesioniștilor si iubitorilor sportului - Sports Business Academy(2015) si este co-autor al manualului de Marketing Sportiv. Pentru proiectele sale unice din sport a fost inclus in "Introducere in Marketing", de Philip Kotler si Gary Armstrong( 2014).