Newsletter săptămânal despre Sports Business/ Business Sportiv – Editia 174.

  1. FIFA vrea să vândă o participație minoritară semnificativă dintr-o nouă companie care va gestiona principalele sale evenimente. FIFA Forward Enterprises (FFE) va prelua toate operațiunile comerciale, în timp ce FIFA rămâne forul conducător global al fotbalului și păstrează o participație majoritară în FFE. Forul internațional intenționează să vândă până la 21% din FFE unor investitori privați, cu scopul de a atrage 4,2 miliarde de dolari, care ar putea fi distribuiți asociațiilor sale membre.
  2. Liga F, prima ligă feminină de fotbal din Spania, beneficiază de o investiție de 64.500.000 de dolari din partea unui grup de investitori condus de Pau Gasol, fostul star NBA. În schimbul finanțării, liga le va ceda acestora aproape 50% din veniturile generate de drepturile de televizare și de  contractele de sponsorizare pentru o perioadă de 25 de ani.
  3. Real Madrid a înregistrat venituri record în sezonul trecut, de 1,221 miliarde de euro, cu 3,1% mai mari față de 2024-2025. Veniturile stadionului au crescut cu 11%, în timp ce încasările din marketing au fost mai mari cu 6% în urma reînnoirii unor acorduri majore de sponsorizare și a adăugării unor noi parteneri comerciali.
  4. Bundesliga poartă discuții cu fondul american de investiții Apollo Sports Capital pentru un împrumut în valoare de 1,1 miliarde de dolari, pe o perioadă de 20 de ani, garantat cu viitoarele venituri din drepturile de televizare. Protestele suporterilor au blocat anterior două tentative de atragere a unor investiții externe.
  5. Universitatea Notre Dame (SUA) a încheiat un acord cu SoFi pentru afișarea logo-ului companiei de servicii financiare pe tricourile echipei de fotbal american. Estimat la 20.000.000 de dolari pe an, contractul este unul dintre cele mai valoroase din sportul universitar.
  6. Evaluată în prezent la 42,4 miliarde de dolari, piața jocurilor de fantasy sports este estimată să ajungă la 80,3 miliarde de dolari până în 2031, creșterea fiind susținută în principal de popularitatea fotbalului american. Unele hoteluri au început să ofere pachete VIP pentru weekendurile dedicate drafturilor de fantasy football, cu săli special amenajate și cu prezența unor foste vedete din NFL.
  7. Filmul cu tematică sportivă „Kung Fu Soccer”, scris și regizat de Stephen Chow, a generat 214.000.000 de dolari în primele nouă zile de la lansarea în China. Se estimează că producția va ajunge la încasări totale de aproximativ 450.000.000 de dolari.
  8. Major League Soccer (MLS) își propune să obțină între 400.000.000 și 500.000.000 de dolari anual din următorul contract pentru drepturile de televizare, aproape dublu față de actualul acord de 250.000.000 de dolari pe an încheiat cu Apple. În prezent, Premier League încasează anual aproximativ 450.000.000 de dolari din drepturile de difuzare pe piața americană.
  9. După un Contract Colectiv de muncă istoric, care a crescut semnificativ salariile jucătoarelor, sindicatul Women’s National Basketball Association (WNBPA) a obținut o altă majorare înaintea weekendului All-Star care a avut loc între 23 și 25 iulie: 170.000 de dolari în premii suplimentare oferiți celor mai buni participanți la concursul de aruncări de 3 puncte și la provocarea Shooting Stars, cu 65.000 de dolari mai mult față de anul trecut. Premiile au fost finanțate de Aflac, o companie de asigurări.
  10. Un grup de investitori, din care face parte și Fondul Public de Investiții din Arabia Saudită, a obținut aprobarea UE pentru achiziția dezvoltatorului de jocuri video cu tematică sportivă Electronic Arts (EA), într-o tranzacție de 55 de miliarde de dolari.

Powered by Sports Business Academy

Citeste si stirile de saptamana trecuta.

#SUNTEMSPORT #SportsBusiness #BusinessSportiv #SportsMarketing

Articolul precedentSports Business Drops #173
Articolul următorSports Business Drops #175
Cristian Gheorghe
A fost timp de aproape 6 ani (2006-2012) Director Executiv la Sportul Studențesc, iar începând cu 2012 s-a mutat in zona comerciala pe poziția de Country Sales Manager la Sport Evolution Group (SEG Team), liderul pieței de marketing sportiv din Romania. In 2020 are loc preluarea de catre eAd, compania care detine drepturile de transmitere pentru SuperLiga Romania si liderul pietei de profil in zona de media, continuând sa gestioneze drepturile de marketing pentru zona de stadioane. In cei peste 12 ani de activitate a acoperit peste 1456 de evenimente la nivel national( SuperLiga, Cupa României si Echipa Naționala a României), dar si Champions League, Europa League si Conference League pe zona de fotbal. In activitatea sa a reușit sa asigure in mod exclusiv expunerea brandurilor romanești la nivel international: World Women's Handball Championship Japan 2019, EuroBasket 2017, EHF Champions League si UEFA Champions League Qualifications. Este recunoscut pentru promovarea sportului școlar prin competiții ca Olimpiada Liceelor McDonalds(2012 - 2020), Alege Jucăria!( + 3500 de participanti/editie), Player Escort World Cup Brazil 2014 si Player Escort World Cup Russia 2018. Este inițiatorul primei scoli de marketing sportiv in Academia de Studii Economice, prima academie dedicata profesioniștilor si iubitorilor sportului - Sports Business Academy(2015) si este co-autor al manualului de Marketing Sportiv. Pentru proiectele sale unice din sport a fost inclus in "Introducere in Marketing", de Philip Kotler si Gary Armstrong( 2014).