Newsletter săptămânal despre Sports Business/ Business Sportiv – Editia 164.

  1. David Beckham a devenit primul sportiv britanic miliardar. La comun cu soția sa Victoria, fostul fotbalist are o avere estimată la 1,185 miliarde de lire sterline. În prezent, Beckham deține în coproprietate franciza Inter Miami (MLS) și este ambasadorul mai multor branduri din sport și din modă.
  2. Betano va fi Sponsor Oficial al Cupei Mondiale 2026 pentru Europa și America de Sud. Competiția se va desfășura în perioada 11 iunie – 19 iulie în SUA, Mexic și Canada. Colaborarea companiei de betting cu FIFA a început cu ocazia Mondialului din 2022, printr-un parteneriat regional care acoperea Europa. Ulterior, Betano a devenit și Partener Oficial al FIFA Club World Cup 2025.
  3. Veniturile Formula 1 au fost de 617.000.000 de dolari în primul sfert al anului 2026, cu 53% mai mari comparativ cu perioada similară din 2025. A fost stabilit un nou record de încasări trimestrial, precedentul fiind de 553.000.000 de dolari (primul sfert din 2024).
  4. TAROM a devenit partener oficial de zbor al lui Dinamo. Compania națională de transport aerian, care are și un parteneriat strategic cu Federația Română de Fotbal, se va ocupa în exclusivitate de deplasările pe calea aerului ale „roș-albilor”.
  5. Comitetul de organizare a Cupei Mondiale din Philadelphia a strâns 65.000.000 de dolari din donații făcute de companiile locale. Banii vor fi folosiți pentru organizarea unui festival al fanilor pe durata a 39 de zile. De asemenea, un acord de 600.000 de dolari cu rețeaua de cazare Airbnb permite ca microbiștii să călătorească gratuit cu metroul.
  6. FCSB a plătit 33.000 de euro pentru a juca pe stadionul „Steaua” meciul cu FC Botoșani, din semifinalele barajului pentru calificarea în Conference League. Suma este cu peste 30% mai mică decât tariful perceput de Ministerul Apărării Naționale anul trecut, de 48.000 de euro.
  7. China Media Group a achiziționat cu 60.000.000 de dolari drepturile media pentru meciurile de la Cupa Mondială de fotbal la masculin și la feminin, până în 2031. A fost al cincilea preț cerut de FIFA, negocierile pornind de la 300.000.000 de dolari.
  8. Ronda Rousey a primit un onorariu de 2.200.000 de dolari pentru victoria din lupta de MMA cu Gina Carano, adversara fiind recompensată cu 1.050.000 de dolari. Sumele nu includ bonusurile oferite de promotor și posibilele câștiguri provenite din numărul de vizualizări pe Netflix și din vânzările de bilete.
  9. Guvernul a majorat cu 60% bugetul pentru finalizarea construirii Sălii Polivalente din Brașov, suma totală investită ajungând acum la 646.500.000 de lei. Arena, care trebuia să fie inaugurată la finalul anului 2025, va fi cea mai mare de acest tip din România, cu o capacitate de 11.233 de locuri.
  10. Cristiano Ronaldo, a cărui avere este estimată la 1,4 miliarde de dolari, a cumpărat o „participație semnificativă” de acțiuni în divizia globală de difuzare a LiveMode, companie braziliană de streaming cu conținut sportiv care s-a extins recent în Portugalia. Aceasta a achiziționat drepturile pentru 34 de meciuri de la Campionatul Mondial din acest an, care vor fi transmise gratuit pe canalul de YouTube.

Powered by Sports Business Academy

Citeste si stirile de saptamana trecuta.

#SUNTEMSPORT #SportsBusiness #BusinessSportiv #SportsMarketing

Articolul precedentSports Business Drops #163
Articolul următorSports Business Drops 165
Cristian Gheorghe
A fost timp de aproape 6 ani (2006-2012) Director Executiv la Sportul Studențesc, iar începând cu 2012 s-a mutat in zona comerciala pe poziția de Country Sales Manager la Sport Evolution Group (SEG Team), liderul pieței de marketing sportiv din Romania. In 2020 are loc preluarea de catre eAd, compania care detine drepturile de transmitere pentru SuperLiga Romania si liderul pietei de profil in zona de media, continuând sa gestioneze drepturile de marketing pentru zona de stadioane. In cei peste 12 ani de activitate a acoperit peste 1456 de evenimente la nivel national( SuperLiga, Cupa României si Echipa Naționala a României), dar si Champions League, Europa League si Conference League pe zona de fotbal. In activitatea sa a reușit sa asigure in mod exclusiv expunerea brandurilor romanești la nivel international: World Women's Handball Championship Japan 2019, EuroBasket 2017, EHF Champions League si UEFA Champions League Qualifications. Este recunoscut pentru promovarea sportului școlar prin competiții ca Olimpiada Liceelor McDonalds(2012 - 2020), Alege Jucăria!( + 3500 de participanti/editie), Player Escort World Cup Brazil 2014 si Player Escort World Cup Russia 2018. Este inițiatorul primei scoli de marketing sportiv in Academia de Studii Economice, prima academie dedicata profesioniștilor si iubitorilor sportului - Sports Business Academy(2015) si este co-autor al manualului de Marketing Sportiv. Pentru proiectele sale unice din sport a fost inclus in "Introducere in Marketing", de Philip Kotler si Gary Armstrong( 2014).