Newsletter săptămânal despre Sports Business/ Business Sportiv – Editia 148.

  1. Anta Sports a cumpărat cu 1,5 miliarde de euro 29,06% din acțiunile Puma. Prin această achiziție, producătorul de echipament sportiv listat la bursa din Hong Kong își consolidează prezența pe piața globală, în timp ce brandul german are oportunitatea unei relansări în contextul unui declin al afacerii.
  2. Cele 36 de cluburi din primele două eșaloane fotbalistice din Germania au generat împreună venituri de 6,33 miliarde de euro în sezonul 2024-2025, cu 7,9% mai mari decât în campionatul precedent. Investițiile în academii și în echipele feminine au fost de 326.500.000 de euro.
  3. Ediția recent încheiată a Cupei Africii pe Națiuni, câștigată de Senegal, a fost cea mai urmărită din istorie în mediul digital. Postările despre turneul găzduit de Maroc au avut peste 6 miliarde de vizualizări pe rețelele de socializare, cel mai mare succes fiind înregistrat pe Tik-Tok.
  4. FCSB a înregistrat venituri de peste 25.000.000 de euro din iulie 2025 și până în prezent. Participarea în preliminariile cupelor europene și pe tabloul principal al Europa League a generat aproape jumătate din această sumă, mai precis 45%.
  5. Platforma online Voyo va transmite în exclusivitate Euroliga, cea mai importantă competiție europeană masculină de baschet,  după ce trustul Pro a achiziționat drepturile de difuzare pentru următorii trei ani. Final Four-ul ediției în curs se va disputa la Atena.
  6. În meciul cu Fenerbahce (1-1), FCSB a avut cea mai mare asistență pe teren propriu în faza principală din Europa League. Partida cu echipa turcă a fost urmărită de 27.752 de fani pe „Arena Națională”. Campioana României a atras la stadion 104.000 suporteri în cele patru întâlniri de acasă din această fază a competiției.
  7. Manchester United a încheiat un parteneriat cu firma de producție Lionsgate pentru lansarea unui serial tv bazat pe istoria clubului englez. Printre filmele de succes produse și distribuite de Lionsgate se numără „Jocurile Foamei”, „Twilinght” și „Jon Wick”.
  8. Fondul de investiții Premier Invest face demersuri pentru a strânge 150.000.000 de dolari de la atleți, bănci și autorități pentru a construi în Africa mai multe complexuri sportive. Scopul principal îl reprezintă creșterea economică a orașelor de pe acest continent.
  9. Fostul internațional spaniol Sergio Ramos a făcut o ofertă de 450.000.000 de euro pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni al FC Sevilia. Tranzacția se poate realiza după finalizarea procedurilor de verificare a cifrelor contabile, prin care se va stabili valoarea la zi a datoriilor acumulate de clubul din LaLiga.
  10. Liga Profesionistă de Fotbal din Franța a oferit 20.000.000 de euro pentru drepturile de difuzare a meciurilor de la Cupa Mondială 2026. Dacă oferta va fi acceptată, partidele vor fi transmise pe platforma de streaming Ligue 1+, care a fost lansată în 2025.

Powered by Sports Business Academy

Citeste si stirile de saptamana trecuta.

#SUNTEMSPORT #SportsBusiness #BusinessSportiv #SportsMarketing

Articolul precedentSports Business Drops #147
Cristian Gheorghe
A fost timp de aproape 6 ani (2006-2012) Director Executiv la Sportul Studențesc, iar începând cu 2012 s-a mutat in zona comerciala pe poziția de Country Sales Manager la Sport Evolution Group (SEG Team), liderul pieței de marketing sportiv din Romania. In 2020 are loc preluarea de catre eAd, compania care detine drepturile de transmitere pentru SuperLiga Romania si liderul pietei de profil in zona de media, continuând sa gestioneze drepturile de marketing pentru zona de stadioane. In cei peste 12 ani de activitate a acoperit peste 1456 de evenimente la nivel national( SuperLiga, Cupa României si Echipa Naționala a României), dar si Champions League, Europa League si Conference League pe zona de fotbal. In activitatea sa a reușit sa asigure in mod exclusiv expunerea brandurilor romanești la nivel international: World Women's Handball Championship Japan 2019, EuroBasket 2017, EHF Champions League si UEFA Champions League Qualifications. Este recunoscut pentru promovarea sportului școlar prin competiții ca Olimpiada Liceelor McDonalds(2012 - 2020), Alege Jucăria!( + 3500 de participanti/editie), Player Escort World Cup Brazil 2014 si Player Escort World Cup Russia 2018. Este inițiatorul primei scoli de marketing sportiv in Academia de Studii Economice, prima academie dedicata profesioniștilor si iubitorilor sportului - Sports Business Academy(2015) si este co-autor al manualului de Marketing Sportiv. Pentru proiectele sale unice din sport a fost inclus in "Introducere in Marketing", de Philip Kotler si Gary Armstrong( 2014).