A inceput Cupa Mondiala la Rugby si intreaga tara parca este cuprinsa de euforia acestui eveniment. Este o gluma, insa la baza are si un adevar, nu am intalnit de foarte multa vreme atata energie legata de rugby.
Pe de alta parte, la fiecare turneu al Simonei Halep trecem de la agonie la extaz. Zonele noi de socializare masoara cu o acuratete din ce in ce mai mare pulsul majoritatii romanilor.
La o analiza atenta a audientelor, dar si rece a situatiei, o sa vedem ca nimic nu se atinge de fotbal, iar audientele la tenis si la rugby nu conteaza, uneori sunt in marja de eroare a sistemului de masurare.
In timp ce aproape nimeni nu se uita, toata lumea pare informata si cu tensiunea la maximum.
Din momentul in care Simona a ajuns in primele 10 jucatoare ale lumii, peformanta sa nu mai poate fi anulata. Trebuie sustinuta prin orice mesaj sau metoda.
ROMANII SUNT EXPERTI LA COMENTAT, USOR NEGATIVISTI, AM PUTEA SCRIE UN FILM DE COMEDIE DUPA UN AN CU SIMONA HALEP PE FACEBOOK.
Dupa doua turnee totul este un esec. Nu are moral. Nu se pregateste cum trebuie. A devenit aroganta si infumurata.
La urmatoarele 2 turnee suntem mandrii de ea. Este o zeita, joaca incredibil si este un fenomen romanesc.
Am putea scrie o comedie neagra, si realitatea este ca Simona Halep este cel mai bun sportiv roman din ultimii 3 ani. Este in top 10 si noi comentam inutil in continuare.
Audientele la o finala jucata de ea sunt la nivelul unui meci mediocru de Liga 1, dar toti suntem nemultumiti, iritati. Toti comentam, dar nu prea ne uitam. Azi este rugby, brusc in lista mea de peste 4000 de prieteni au aparut mari iubitori de rugby, foarte multi. Audientele zboara o data cu balonul oval spre zero.
Trebuie sa recunosc ca una dintre cele mai consistente strategii de marketing am vazut-o anul acesta la echipa nationala de rugby, mi-au transmis emotie prin simplitate.
Am intalnit zilele trecute o sportiva in primele zece din tara noastra si am rugat-o sa imi spuna care este pozitionarea ei fata de public. Cum si-ar dori sa o simta publicul din Romania, am vorbit despre lucruri sensibile si pe care cei de acasa ar vrea sa le perceapa de la ea.
NAE CARAMFIL IN FILANTROPICA, PRIN VOCEA LUI DINICA, SINTETIZA “MANA INTINSA CARE NU SPUNE O POVESTE, NU PRIMESTE POMANA”.
Nu a inteles discutia si nici de ce ar avea nevoie de o analiza in acest sens.
Majoritatea sportivilor din Romania nu isi stabilesc o strategie de comunicare, un plan de promovare, o pozitionare, o strategie de criza. Nu isi formeaza o echipa.
Dupa momentul in care incepi sa ai un venit lunar de 5000 de EURO, orice sportiv ar trebui sa isi pregateasca echipa care sa se ocupe de propriul brand. In aceasta zona suferim acut la nivel de sportivi/cluburi/federatii. Intreaga societate sufera o lipsa acuta de directie si strategie.
Ma intorc la Simona, un sportiv complet in care noi nu am investit decat cuvinte. Romanii o comenteaza, o iubesc, dar nu prea ii urmaresc meciurile.
Fenomenul devine acut, a inceput sa sufere si rugby-ul mai nou.
Explicatia este ca atunci cand un subiect este pe agenda publica, iubim sa spunem ca ne pricepem, chiar daca nu avem nici cea mai mica legatura cu el. Dorim cu orice ocazie sa aratam ca avem dreptate si ca atare ne atasam opiniei publice.
Nu este vorba despre Simona Halep, despre rugby sau despre sport. Este vorba despre psihologia comunicarii.
PS Simona Halep trebuie sa se concentreze doar pentru primul loc, mai are putin, toti trebuie sa fim langa ea. Sa nu mai atacam, sa construim si sa sutinem.
… din octombrie reincepem scoala de marketing sportiv, de joi echipa intra in cantonament…