Era duminică și am plecat fără mari așteptări la un curs defensiv în cadrul Academiei Titi Aur(ATA). Îl cunoscusem pe Titi Aur cu 7 luni înainte, când îl invitasem la Sports Business Academy.

Experiența cu el a fost ceva special pentru că a fost singurul invitat care a tratat extrem de atent fiecare detaliu(sunet, ppt, întrebarile de la interviu). A părut rigid, dar s-a prezentat ca un profesionist impecabil și care la final a luat sala cu el.

Titi Aur nu mai are nevoie de prezentări, asa ca am mers după 17 ani de șofat la un curs de conducere defensivă. Știam deja multe elemente care țineau de organizarea/dezvoltarea proiectului, dar nu mă gândeam că o să găsesc acest nivel de profesionalism. M-am simțit în altă țară, dar în realitate eram la ATA, lângă puiul de Crevedia.

Mă așteptam ca în mai puțin de 1 oră din momentul în care am pus piciorul la ATA sa ma urc intr-o masina, dar ce să vezi. Am stat mai bine de 4 ore intr-o sala de curs.

Am trecut prin informații practice pe care trebuia să le știu de acum 17 ani(tipurile de cauciucuri, coduri, viraje, securitate, viteză). Am dat și un mic test, mi-am luat permisul a doua oară.

Timpul a trecut repede, iar după o masă de prânz în care am simțit stilul milimetric de organizare al lui Titi Aur, am trecut la partea în care am condus. Am testat ce înseamnă cu și fără ABS, dar și supra/subvirarea. Am intrat în zona de teste în care am simulat diferite tipuri de accidente, inclusiv cum reacționăm pentru a ieși din acestea(m-am dat peste cap de trei ori și am ieșit din mașină sub îndrumarea unui instructor dedicat).

Tare, tare rău!

Publicată de Gheorghe Cristian Dragos pe Joi, 3 august 2017

Finalul a fost apoteotic, am avut ocazia să adaug la propria listă de nebunii mersul în două roți cu o mașină de viteză. Am primit și o diplomă de care nu știu din ce motive mă simt mândru.

Se pare că am absolvit primul modul de conducere defensivă.
Sunt pregatit pentru Uber, Cristaxi sau Pelican.

Cristian Gheorghe

Articolul precedentTorino, capitala uitata
Articolul următorGhidul promovării unui eveniment sportiv
Cristian Gheorghe
A fost timp de aproape 6 ani (2006-2012) Director Executiv la Sportul Studențesc, iar începând cu 2012 s-a mutat in zona comerciala pe poziția de Country Sales Manager la Sport Evolution Group (SEG Team), liderul pieței de marketing sportiv din Romania. In 2020 are loc preluarea de catre eAd, compania care detine drepturile de transmitere pentru SuperLiga Romania si liderul pietei de profil in zona de media, continuând sa gestioneze drepturile de marketing pentru zona de stadioane. In cei peste 12 ani de activitate a acoperit peste 1456 de evenimente la nivel national( SuperLiga, Cupa României si Echipa Naționala a României), dar si Champions League, Europa League si Conference League pe zona de fotbal. In activitatea sa a reușit sa asigure in mod exclusiv expunerea brandurilor romanești la nivel international: World Women's Handball Championship Japan 2019, EuroBasket 2017, EHF Champions League si UEFA Champions League Qualifications. Este recunoscut pentru promovarea sportului școlar prin competiții ca Olimpiada Liceelor McDonalds(2012 - 2020), Alege Jucăria!( + 3500 de participanti/editie), Player Escort World Cup Brazil 2014 si Player Escort World Cup Russia 2018. Este inițiatorul primei scoli de marketing sportiv in Academia de Studii Economice, prima academie dedicata profesioniștilor si iubitorilor sportului - Sports Business Academy(2015) si este co-autor al manualului de Marketing Sportiv. Pentru proiectele sale unice din sport a fost inclus in "Introducere in Marketing", de Philip Kotler si Gary Armstrong( 2014).