La 23 de ani am aflat printr-o nefericita intamplare ca din nastere am un anevrism in stomac(pe intelesul tuturor o vena puternic vascularizata). Un prim incident avea sa imi aduca o pierdere de mai bine de 2 litri de sange, endoscopii in sir si pericolul de a imi pierde 2/3 din stomac. La o varsta relativ frageda putea sa inceapa o drama, multumesc si acum celor care au fost atunci langa mine( prieteni, colegi de facultate, rude si persoanele apropiate).

Am reusit sa ma stabilizez, astfel am scapat de operatie, dar nu si de problema pe termen lung cu vasul de sange.

La 29 de ani, cu putin timp in urma, am mers la Liga Profesionista de Fotbal pentru a participa la adunarea generala, ma simteam foarte bine. Am parasit incinta si mi-am urmat traseul predefinit, am vorbit la telefon si ma simteam excelent.

Brusc, dupa 2 ore, eram la volan si am simtit ca o stare de slabiciune imi fura trupul, era o stare de epuizare cu frisoane. Mi-am dat seama ca timpul rece a stat in loc, iar moartea imi sulfa in ceafa a doua oara, imi cere sa renunt din nou la ceea ce am mai de pret, viata mea.

M-am intors cu ultimele batai de inima la birou, am predat dosarele unor litigii din aceea zi si m-am oprit…. pentru a elibera valul de sange care mi-a invadat stomacul. Era clar. Moartea isi cerea tributul, viata mi se scurgea din vene.

Am cerut o salvare, a venit relativ repede, dupa cateva minute ajungem la Floreasca. Am fost intubat, dupa patru intrebari doctorii aveau deja detalii pe care cei de la 23 de ani nu le-au avut. Priveam rece totul, cu a fi sau a nu fi, deja era a doua oara si al treilea episod(pentru ca la 23 de ani au existat 2 tentative de a opri sangerarea) din lupta cu moartea.

Doctorii reactioneaza prompt, iau decizii rapide. Sunt extrem de speriati in ciuda faptului ca informatiile mele au fost valide si clare. De la angeograf la endoscop, totul a zburat, peste tot varsam sange. Mi se pun intravenos 2 litri de sange, toata noaptea am convulsii groaznice. Toata lumea este la capul meu: un medic chirurg, un anestezist, familia si cateva asistente.

Trece o noapte grea pentru multi oameni.

A doua zi, acelasi salon, sangerarea se oprise: prietenii, familia, toata lumea vine buluc cu optimism, un atasament neasteptat. Dupa numai 4 zile plec acasa, dar primesc o stire, trista, ca din cele 2/3 din stomac, in cazul unei recidive, vor fi fortati sa scoata tot stomacul. In jurul meu oamenii sunt epuizati, ma duc acasa.

Trist, dar moartea nu terminase. In aceeasi zi a saptamanii, dar dupa 5 zile, am aceleasi reactii de slabiciune. Fiind undeva in noapte, nu am bagat prea mult in seama. Trece noaptea, merg la toaleta, acolo brusc doamna cu secera se aseaza in spatele meu, ma trezesc cu arcada sparta, intr-o balta de sange, si cu propria mama tipand de frica sfarsitului.

Vin vecinii, cer la toata lumea sa se calmeze si sa cheme salvarea. Am stat calm si am cerut tuturor sa fie calmi pentru ca cel mai prost lucru cand ai hemoragie este sa te alarmezi, sa te sperii. Ambulanta vine, medicii sunt si ei speriati, sunt asteptat la Floreasca a patra oara pentru lupta cu moartea.

Verdictul este fara cale de intoarcere, stomacul trebuie sa plece. Din nou pierd 2 litri de sange, intru dupa foarte putin timp in operatie. Ma trezesc dupa cateva ore intr-un salon foarte elegant, sunt sedat cu morfina. Stomacul meu nu mai exista, sunt plin de sonde si diverse furtunase cu lichide. 4 zile simt ca turbez, nu ma pot misca, sunt hranit prin aparate, zi dupa zi morfina. Intre timp echipa pe care o conduc a transmis foarte multe mesaje de sustinere la tv, in presa, un val fara precedent de mobilizare, dar si o speranta…. ca doamna in negru a plecat…. doar cu stomacul….

Din nou, a alungat-o Dumnezeu!

Acesta este un mesaj de credinta, de la 13 ani merg la biserica duminica de duminica in orice circumstanta, oriunde as fi. Imi spun rugacinile in fiecare zi si lupt. Cred in Dumnezeu, iar mesajul meu pentru tine este ca pe mine m-a salvat si acum.

Multumesc, Doamne!

Sunt Cristian Gheorghe si as vrea in cele ce urmeaza sa le multumesc medicilor si asistentelor de la Spitalul de Urgenta de la Floreasca, familiei si tuturor prietenilor care sunt multi, multi de tot.

Va iubesc si fara stomac. Credeti in Dumnezeu!

Cristian Gheorghe

Statistica dupa 3 saptamani de spitalizare

– am pierdut peste 4 litri de sange;

– am primit peste 3 litri de sange;

– am pierdut 1 bucata stomac integral;

– am facut o cezariana de peste 25 de centimetri, seman putin cu Spartacus la taieturi si julituri;

– mi-am spart arcada;

– am avut 21 de zile de spitalizare;

– am facut 2 drumuri cu salvarea;

– am stat 15 zile fara un strop de apa si mancare;

– am primit peste 30 de litri de perfuzii direct prin vene;

– sunt inca viu si va iubesc.

Articolul precedentMile Carpenisan
Articolul următorDespre cum am slabit 18 kg – Gastrectomie Episodul 2
Cristian Gheorghe
A fost timp de aproape 6 ani (2006-2012) Director Executiv la Sportul Studențesc, iar începând cu 2012 s-a mutat in zona comerciala pe poziția de Country Sales Manager la Sport Evolution Group (SEG Team), liderul pieței de marketing sportiv din Romania. In 2020 are loc preluarea de catre eAd, compania care detine drepturile de transmitere pentru SuperLiga Romania si liderul pietei de profil in zona de media, continuând sa gestioneze drepturile de marketing pentru zona de stadioane. In cei peste 12 ani de activitate a acoperit peste 1456 de evenimente la nivel national( SuperLiga, Cupa României si Echipa Naționala a României), dar si Champions League, Europa League si Conference League pe zona de fotbal. In activitatea sa a reușit sa asigure in mod exclusiv expunerea brandurilor romanești la nivel international: World Women's Handball Championship Japan 2019, EuroBasket 2017, EHF Champions League si UEFA Champions League Qualifications. Este recunoscut pentru promovarea sportului școlar prin competiții ca Olimpiada Liceelor McDonalds(2012 - 2020), Alege Jucăria!( + 3500 de participanti/editie), Player Escort World Cup Brazil 2014 si Player Escort World Cup Russia 2018. Este inițiatorul primei scoli de marketing sportiv in Academia de Studii Economice, prima academie dedicata profesioniștilor si iubitorilor sportului - Sports Business Academy(2015) si este co-autor al manualului de Marketing Sportiv. Pentru proiectele sale unice din sport a fost inclus in "Introducere in Marketing", de Philip Kotler si Gary Armstrong( 2014).