Foarte multi oameni de marketing nu se asociaza cu fotbalul argumentand ca acesta are multe nuante care pot sa fie toxice sau rele pentru brand. Zilele acestea a început o polemică legată de apariția unor branduri pe Antena 3 și România TV, plecând de la faptul că știrile transmise și felul în care sunt conduse transmisiile ar fi departe de adevăr.
Am observat în bula Facebook un fenomen: faptul că oameni din agențiile de creație au susținut închiderea și retragerea brandurilor din spațiul respectiv, iar pe de altă parte, n-am văzut oamenii de media sau proprietarii de agenții care să susțină acest aspect, adică oamenii cu decizii pe bugete.
N-am să intru în ipocrizia acestui subiect, dar am să atrag atenția că de mai bine de cinci ani, mi s-a transmis prin diferite metode ideea că fotbalul românesc este un fenomen în care avem scandaluri, caractere dubioase și nu este un produs cu care anumite branduri ar dori să se asocieze.
Nu vreau sa fiu ipocrit, dar cred că, într-adevăr, brandurile trebuie să țintească în principal clienții și mai puțin spațiul din care provin aceștia, planningul nu are de unde să știe care sunt evenimentele și cum se vor desfășura în România. Dar rămâne întrebarea: în fotbal, de ce nu?
Fotbalul românesc nu a afectat cursul valutar, deciziile guvernamentale și nu a propus legi. Cu toate acestea, unii au continuat să transmită faptul că nu merită o asociere, închizând ochii la GRP-urile provenit din cadrul ratingurilor televiziunilor de știri. Pentru un brand a fi în calupul publicitar sau inserție/sponsorship în emisiune este același lucru la nivel de asociere.
În prime time, televiziunile de știri au o medie la nivel național de 197.000 de privitori pe minut pe anul 2016 (vârfurile sunt exact cele două televiziuni pe care unii vor să le închidă în plină democrație, adică Antena 3 și România TV, cu o medie de peste 360.000 de telespectatori pe minut). Fotbalul românesc se situează undeva la 30% din valoare naționala a televizunilor de stiri și aici notăm că avem 68.000 de privitori în medie în anul 2016 (vârful fiind DigiSport 1 cu 133.000).
Dacă mâine ar fi alegeri și toate televiziunile s-ar apuca să facă politică, în mod categoric ar conta doar televizunile de știri, în principal Antena 3 și România TV. Pot să spun chiar că cine are acces la cele două televiziuni, are acces la votul românilor în mod decisiv.
Pentru branduri povestea se oprește însă aici, astfel în zona publicului comercial, televiziunile de știri au o medie de doar 24.000 de spectatori pe minut (vârful 36.000 este la România TV), iar fotbalul se apropie cu o medie de 17.000 de spectatori (vârful este deținut de DigiSport 1 cu 41.000).
Analiza nu ar fi corectă până la capăt dacă nu aș spune că televiziunile de sport sunt dezavantajate, pentru ca DigiSport și Telekom Sport acoperă strict aria celor doi operatori RCS&RDS și Telekom, pe când în cazul televiziunilor de știri, acestea sunt prezente în toate rețelele de cablu. Televiziunile de nişă vin la pachet cu un public dedicat, un nucleu dur, asemănător partidelor.
Într-o piaţă concurenţială, un brand trebuie să ţină cont de mai mulţi factori, în mod cert el poate să evite anumite canale de comunicare, dar dacă acolo apar concurenţii săi, se va confruta cu o problema de piaţă.
În plus, televiziunile de ştiri şi de sport lucrează de cele mai multe ori cu transmisii în direct pe parcursul cărora pot apărea multe elemente care nu pot fi controlate sau anticipate. Este cam greu sa îi ceri unui brand să dispară din viaţa a peste 850.000 de români, cam cât este media zilnică însumată în prime time la Antena 3, România TV şi B1 TV pe 2016.
