Drepturile TV sunt principalul motor de dezvoltare a industriei sportive în lume, de la Liga 1 până la Jocurile Olimpice. Banii din drepturile TV reprezintă principala sursă care generează creşterea premiilor şi asigură bugete consistente pentru organizatori și participanţi.

Dacă în cazul marilor competiţii sportive există discuții legate de presiunea existentă la nivelul guvernelor de a asigura sume din ce în ce mai mari pentru televiziunile publice pentru a transmite competiţii precum Campionatul Mondial de Fotbal sau Campionatul European de Fotbal, în partea extremă, sunt ligile naţionale care, de la caz la caz, sunt obligate să-şi asume strategii diferite.

UEFA a prezentat, într-un raport anual, situaţia acestora pe ţări, iar România ocupă poziţia 13, cu o valoare anuală a drepturilor de 24 de milioane de euro.

Valoarea totală a drepturilor TV pentru cele 20 de campionate de fotbal din Europa se ridică la 5,77 miliarde de euro, din care 37,3% reprezintă drepturile TV pentru Premier League.

Cu excepția Franței și Italiei, campionatele din Anglia, Germania și Spania au înregistrat o creștere consistentă a drepturilor de televizare de peste 13% pe an în ultimii 10 ani.

SuperLig din Turcia a înregistrat o creștere anuală de peste 20% în ultimii 10 ani, fiind o excepție.

Ceea ce este mai interesant de remarcat este faptul că într-un TOP 10 al prezenței publicului pe stadion: Anglia ocupă trei poziții în primele 3 ligi de fotbal, urmată de Germania cu primele 2 ligi, de Spania tot cu primele 2 ligi și apoi de Italia, Franța și Olanda cu prima ligă din fiecare țară.

O comparație care nu lasă prea mult loc de comentarii, legată de Liga 1 și de top 10 prezență pe stadion în Europa, arată că a doua Ligă din Spania (Segunda Division) are o medie de 7.667 de spectatori pe meci, comparativ cu Liga 1 din România, care are undeva sub 3.000 de spectatori pe meci.

Liga 2 din România are o medie de sub 300 de spectatori pe meci. Liga 2 este gestionată integral de FRF, iar Liga 1 este gestionată independent de LPF.

Nu putem să criticăm managementull Ligii 1 fără să analizăm datele de mai sus. Acestea vin să demonstreze că suntem într-un punct în care este bine să privim un plan de ansamblu și nu doar cel mai vizionat produs sportiv din România, Liga 1.

Dacă am face astfel, ar trebui să comparăm și Liga a 2-a din România cu ligi de același nivel din alte țări.

Cristian Gheorghe

Articolul a fost publicat pentru prima data pe Forbes Romania.

* bugetele sunt corespunzatoare primei ligi din fiecare tara

Articolul precedentDrepturile TV pentru Premier League
Articolul următorSarim peste reclame?
Cristian Gheorghe
A fost timp de aproape 6 ani (2006-2012) Director Executiv la Sportul Studențesc, iar începând cu 2012 s-a mutat in zona comerciala pe poziția de Country Sales Manager la Sport Evolution Group (SEG Team), liderul pieței de marketing sportiv din Romania. In 2020 are loc preluarea de catre eAd, compania care detine drepturile de transmitere pentru SuperLiga Romania si liderul pietei de profil in zona de media, continuând sa gestioneze drepturile de marketing pentru zona de stadioane. In cei peste 12 ani de activitate a acoperit peste 1456 de evenimente la nivel national( SuperLiga, Cupa României si Echipa Naționala a României), dar si Champions League, Europa League si Conference League pe zona de fotbal. In activitatea sa a reușit sa asigure in mod exclusiv expunerea brandurilor romanești la nivel international: World Women's Handball Championship Japan 2019, EuroBasket 2017, EHF Champions League si UEFA Champions League Qualifications. Este recunoscut pentru promovarea sportului școlar prin competiții ca Olimpiada Liceelor McDonalds(2012 - 2020), Alege Jucăria!( + 3500 de participanti/editie), Player Escort World Cup Brazil 2014 si Player Escort World Cup Russia 2018. Este inițiatorul primei scoli de marketing sportiv in Academia de Studii Economice, prima academie dedicata profesioniștilor si iubitorilor sportului - Sports Business Academy(2015) si este co-autor al manualului de Marketing Sportiv. Pentru proiectele sale unice din sport a fost inclus in "Introducere in Marketing", de Philip Kotler si Gary Armstrong( 2014).