In viata sunt putine momente cand te cuprind emotiile independent de tine si atunci cand spun independent, ma gandesc la tot ceea ce nu te implica pe tine.
Un cantec, un film sau o fotografie, azi vorbim de Dragulescu. Ai putea spune ca este numele unui pictor, dar azi discutam de un campion.
Dragulescu, un campion, un mare campion, a reusit sa lase in plina viata sportiva un element care ii poarta numele. Duminica seara la auzul stirii ca a mai luat o medalie de aur, mi-a lasat furnicaturi, multe, atat de multe ca au adus cu ele emotii de nedescris. Dragulescu in mintea mea devine un erou care luptase in razboi pentru mine, simteam praful de pusca, vedeam nori de fum si un om mic de statura cu un drapel, urechile mele ascultau un imn, cel al Romaniei.
Emotie, emotie, tresarire, exaltare, daca Dragulescu ar fi fost langa mine l-as fii luat si l-as fii pus pe varful celui mai inalt munte, pentru a spune: il cunosc, el este roman.
Cateva randuri nu sunt de ajuns sa vorbesc despre un om care la orice cadere pe caldaram este posibil sa nu se mai ridice pe picioarele lui niciodata.
Dragulescu a iesit din pamant ca sa reuseasca. Cat voi trai voi vorbi despre el ca un erou. Parca este ceea ce ne dorim fiecare, sa avem puterea ca din pumni, dintr-un ring, aflati in genunchi, sa avem taria sa ne ridicam si sa castigam.
Am un gand, o emotie, niste furnicaturi, daca voi fii in genunchi in viata, ma voi gandi la un roman, un pitic cu spirit de sacrificiu si suflet de campion.
Multumim, Marian!
Articol scris dupa ultimul titlu mondial.
